Tain Dragos

Tain Dragos

+3 Sfaturi pentru a spune povestea brandului tău

69 / 100

Care dintre cele două texte îți par mai interesante?

Lavanda a fost utilizată încă din cele mai vechi timpuri, chiar de pe vremea romanilor și egiptenilor. Totul datează de peste 2500 de ani și a fost folosită adesea pentru gătit și uleiuri esențiale.

Este o plantă din familia Lamiaceae, nativă din zona mediteraneană și este acum cunoscută în întreaga lume.

Sau asta?

 Simbol al feminității eterne, lavanda a fost utilizată din cele mai vechi timpuri de către popoarele romane și egiptene. Legenda spune că într-o zi, o fată ale cărei trăsături pline de delicatețe și feminitate, călătorea în zone aride, lipsite de viață.

Peisajul a întristat-o atât de tare încât fata a început să plângă, iar lacrimile au căzut pe pământul nisipos, transformând astfel totul într-o mare de lavandă.

Mirosul îmbietor a cucerit și restul călătorilor, atragandu-i în număr tot mai mare datorită proprietăților olfactive.

A doua sună mai captivant, asa-i? Asta pentru că poveștile bune atrag atenția.

La ce ne ajută asta în marketing?

Acest lucru ne demonstrează faptul că nu suntem concepuți să reținem toți anii sau datele tehnice ale unui produs, ci mai degrabă beneficiile care ne sunt împărtășite printr-o poveste interesantă.

Și ne plac la nebunie poveștile.

Poveștile bune pot declanșa emoții care ne pot schimba un anumit comportament. Acestea au puterea de a influența creând diverse emoții și de a atinge puncte sensibile ale intereselor noastre.

Mai departe propun să vedem cum putem spune povestea brandului nostru într-o manieră mult mai interesantă.

1. Crează o legătură între identitatea brandului și audiența ta

În marketing, o poveste are valoare dacă există o conexiune între identitatea brandului tău și nevoile audienței tale. Fără această conexiune este foarte greu să creezi un impact cu ajutorul acestor povești.

 Practic, explică-le oamenilor cum se simt, ce nevoi au și cum poți soluționa nevoile acestora. Cu siguranță nu o să-ți spună mereu ce sentimente au, ce probleme sau ce nevoi însă pentru asta există marketingul și poți crea un buyer persona pentru a contura mai bine acest lucru.

Cele mai mai eșecuri ale poveștilor brandurilor sunt acelea care nu rezonează cu publicul țintă.

2. Arată că în spatele brandului sunt oameni

Mai ales dacă ești o companie mică, ai tendința de a te ascunde cumva în spatele brandului.

Nu trebuie să-ți fie teamă de asta, deoarece ceea ce ne leagă de fapt pe noi oamenii, este empatia. Poți crea content marketing prin a te prezenta pe tine, antreprenorul sau oamenii care lucrează la proiectul tău.

Poți expune fotografii din teambuilding-uri sau cele de la workshop-uri, toate acestea te ajută să arăți o latură mult mai umană a companiei tale.

3. Spune povestea brandului tău peste tot

O poveste nu este doar copywriting, o postare pe facebook sau un videoclip ci este un întreg al acestora. Împreună crează povestea ta de brand.

Jeff Bezos a descris frumos acest lucru spunând “Brandingul este ceea ce spun oamenii despre tine atunci când nu ești în cameră

Tot ceea ce faci, creezi, vinzi în interiorul afacerii crează o anumită percepție asupra audienței tale. Toate astea fac parte din branding, iar brandingul are o poveste care trebuie spusă așa cum trebuie.

De aceea este foarte important să publici conținutul tău pe fiecare platformă relevantă pentru tine. Vinzi produse pentru un segment de vârstămai tânăr? Poate că o mare parte din conținut trebuie să fie pe Instagram și TikTok.

Vinzi produse pentru un segment de vârstă cuprins între 25-45 de ani? Atunci Facebook și grupurile de Facebook sunt mai utile pentru a publica content. Cu siguranță ca aici intervin mai multe variabile dar asta în alt articol pe blog.

O concluzie…

În spatele statisticilor sunt oameni care au nevoie să audă povești bune cu care aceștia rezonează. Și crede-mă că aceștia sunt expuși zilnic la sute de astfel de povești prin diverse postări.

Astfel, acum este momentl prin care tu poți spune o poveste mai bună decât a altora. 

Pentru tine, care este povestea brandului tău? 

Share this post

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on print
Share on email